Uncategorized
June 30, 2014 posted by Zorina Constantinescu

Alitatun iti pune la dispozitie manometre!

Alitatun iti pune la dispozitie manometre!

Domeniul industrial este unul dintre cele mai importante arii de activitate din tara noastra; acesta este unul dintre plusurile care ne face recunoscuti pe intregul continent (si nu numai), dar si un adevarat generator de locuri de munca. Importanta domeniul industrial i-a determinat pe specialistii in domeniu sa dezvolte tehnologii din ce in ce mai performante pentru a facilita o gama variata de activitati. Astfel, au aparut si manometrele, utilizate in scopul masurarii presiunilor din spatii inchise; in cazul in care cauti manometre si nu stii la ajutorul cui sa apelezi, iti recomandam sa arunci o privire peste produsele comercializate de Alitatun!

In ce cazuri ai putea avea nevoie de manometre?

Dupa cum am precizat si mai sus, manometrele pot fi utilizate atat in cazul masurarii presiunilor absolute, cat si in cazul suprapresiunilor fizice din spatii inchise, cum ar fi recipiente, cazane, instalatii industriale chimice si multe altele. Aceste apot fi utilizate atat pentru masurare directa, cat si indirecta.

Manometre comercializate de Alitatun

Compania Alitatun va pune la dispozitie o gama larga de manometre de inalta calitate . In ceea ce priveste utilizarea manometrelor de presiune , va garantam  masuri precise  , iar cerintele  fiecarui  mediu de masurare va fi satisfacut de catre numeroasele variante pe care le punem la dispozitia dumneavoastra .

Manometrele de tipul Open-Front si Solid Front fac parte din principalele categorii de manometre alaturi de manometrele de presiune joasa , manometrele de presiune diferentiala , manometrele de test si cele standard. Nu trebuie sa va faceti griji in ceea ce priveste conditiile de lucru , deoarece aceste manometre sunt concepute pentru a putea fi folosite atat in medii curate si inerte , cat si in medii corozive. Totodata compania Alitatun furnizeaza manometre Solid Front , acestea fiind cu sau fara lichid de umplere si sunt recomandate pentru mediile agresive din punct de vedere chimic. Constructia acestor manometre este una precisa , iar structura lor este formata din tub Bourdon in forma de C . Variantele de instalare ale acestir manometre difera , insa va putem garanta performante extraodinare .

Pentru masurarea presiunii fluidelor vascoase si acelor de proces , poluate si cristalizare va sarim in ajutor cu manometrele cu diafragma . Este un manometru fiabil si este usor de prortejat impotriva suprapresiunii. Daca doriti sporirea performanetei acestui manometru sau utilizarea lui in cazuri speciale , acesta poate fi dotat cu diverse accesorii. Acest manometru este unul foarte rezistent la solicitarea din diverse industrii , deoarece membrana sa este elastic .

Alte tipuri de manometre sunt cele pentru gaz , iar societatea Alitatun va pune la dispozitie doua modele , manometrele pentru gaz cu burduf si cele cu capsula. Manometre pentru caz cu capsula pot masura presiuni intre 0 – 6 mbari , ceea ce inseamna cea cel mai mic interval si presiuni cuprinse intre 0 – 600mbari , aceasta fiind cel mai mare interval . Manometru cu burduf poate suporta suprapresiunii , intr-o anumita limita , in schimb cel cu capsula nu suporta suprapresiuni.

O alta gama de manometre puse la dispozitie de compania Alitatun sunt cele de lichid. Aceaste manometre sunt de o inalta calitate, fiind cunoscute pe intregul continent.  Manometrele de lichid sunt utilizate pentru presiuni mici si presiuni diferentiale . Umplerea cu fluid nu este o necesitate , insa poate fi solicitata in momentul comandarii acestui produs.

Daca lucrati in medii industriale unde acuratetea masuratorii trebuie sa fie ridicata va recomandam manometrele de teste de la fima Alitatun . Acestea sunt folosite in special in laboratoare si va putem oferi doua tipuri : cu acuratete de 0,25 si acuratete de 1. Aceste manometre pot fi dotate fie cu tub Boudon in forma de C , fie cu element elicoidal.

Alege manometre comercializate de Alitatun! Pentru a obtine mai multe informatii, te invitam sa accesezi site-ul www.alitatun.ro!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>